Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

MĂRȚIȘOR LA SENZORIA – OPEN DOORS

Duminică, 27 februarie 2022, începând cu ora 11:00

În întâmpinarea primăverii, Senzoria își deschide porțile și găzduiește primul eveniment OPEN DOORS al anului.

Alături de membrii comunității locale, asociații și ONG-uri partenere, școli și centre sociale din împrejurimi, ne îndreptăm atenția asupra persoanelor din mediile mai puțin favorizate, oferindu-le acestora oportunități de dezvoltare personală alături de specialiști.

Te așteptăm alături de noi în grădina senzorială să-ți regăsești simțurile într-o serie de programe și activități pregătite special de colegii noștri constând în ateliere creative și ateliere senzoriale și chiar și un târg de mărțișoare.

De asemenea îți lansăm invitația de a te alătura inițiativei noastre de susținere a asociațiilor participante la TÂRGUL de MĂRȚIȘOARE, ce va avea loc în cadrul evenimentului OPEN DOORS. Fiecare mărțișor va reprezenta o donație directă către acestea.

NE VEDEM DECI Duminică, 27 februarie 2022, începând cu ora 11:00, la Asociația Senzoria, Sat Movila 163 C, comuna Niculești, jud. Dâmbovița (zona Periș)- 30 km de București.

INTRAREA ESTE GRATUITĂ!

*Dacă reprezinți un ONG sau o asociație poți expune GRATUIT în cadrul Târgului de Mărțișoare, pentru înscriere și detalii de participare, te rugăm să ne trimiți un email la contact@senzoria.ro . (participarea este valabilă doar cu înscriere și confirmare din partea organizatorilor).